Am reuşit! Am încercat ani de zile să fotografiez acest animal frumos dar ori distanţa era prea mare ori aparatul fotografic nu m-a ajutat, ori filmul se terminase aşa încât afară de nişte mici pete pe fotografie, pe care le recunoşteam doar eu a fi  capra neagră,  nimic concludent. În 2009 am oganizat o drumeţie sub creasta sudică a Pietrii Craiului cu un grup de pasionaţi de natură format din Titel ,alpinist, Victor, iubitor de Piatra Craiului, Ionuţ, descoperitor al muntelui şi cu mine.Tabăra a fost stabilită la 1900m în singura poiană care are un izvor cu apă. Spre seară după ce
Titel şi Victor au urcat pe creastă pe un traseu de dificultate ridicată a venit rândul meu să îmi ating obiectivul. O capră păştea la marginea poienii. Încet, încet m-am apropiat de ea alunecînd pe iarbă pe spate ca să pot fotografia în acelaşi timp. Mi s-a permis să mă apropii până la 10-15m suficient ca între mine şi animal să apară o comunicare mută. Eu încercam să transmit că nu constitui un pericol în timp ce capra mă  supraveghea, întorcînd capul spre mine din când în când, să se asigure că nu riscă nimic prin apropierea mea. A fost o experienţă interesantă.

M-am culcat cu aparatul de fotografiat lângă mine. Rafalele de vânt umfla pânza cortului care mi se lipea de cap. Îmi doream să mai facă puţină pauză să prind un somn mai lung. Peste câteva zile duceam dorul acestui foşnet. De abia începuse să se crape de ziuă când am ieşit în liniştea poienii. În corturi se dormea. Profilul unei capre cocoţată pe un ţanc se profila pe cerul încă neluminat. Sub buza poienii langă izvor am surprins o capră ce se odihnea. În vale spre vest se zăreau câteva luminiţe de la o cabană. Orizontul era luminat din când în când de nişte fulgere ce anunţau că se apropie o furtună. Mai era timp. Am
început să mă joc de-a hoţii şi jandarmii cu o altă capră care păştea. Totul se petrecea în jurul unei formaţiuni de stânci pe care o foloseam ca acoperire în noua tentativa de a mă apropia cît mai mult de animal. La un moment capra a dispărut. Mă mişcam încet, încet să o regăsesc.  Am ridicat capul spre stâncă pe care o ocoleam; am început să zâmbesc în sinea mea, capra mă privea de sus curioasă  ce fac.

 Coboram cu toţii în ritm alert prin jnepeniş să scăpăm de partea cea mai dificilă a traseului până se pornea furtuna. Am luat-o înainte. Am mai avut încă o şedinţă de       fotografiere înainte de intrarea în Marele Grohotiş. Finalul a fost că această ultima capră fotografiată a mers înaintea mea pe potecă o bună bucată de drum.   … Ploaia torenţiala se revărsa. Titel şi Victor aşteptau să apar cu Ionuţ de după cotul unei stânci. Un fulger brăzdase cerul pe direcţia noastră, fapt ce le dăduse emoţii. Credeai că se crapă pământul când a trăznit , zgomotul fiind amplificat de amfitetrul stâncos de sub creastă. … Până la refugiul Şpirlea ploaia s-a oprit dîndu-ne răgaz să ne schimbăm de hainele ude şi să mâncăm ceva. Era bine.