Mai la vest de Bucegi, peste valea formată de râul Turcu care se varsă în Bârsa, se întinde Măgura Branului şi apoi munţii Piatra Craiului de forma unui L ce are latura mare pe direcţia S-N.

Latura mică a L-ului este denumită  Piatra Mică, despărţită de Măgura Branului de valea Râu. Măgura Branului îmi apare ca un zid care desparte două lumi. De-a lungul vremurilor aceasta barieră naturală a şi fost folosită drep hotar,  închis spre est de castelul Bran, atestat documentar pentru prima dată la 1377, ce străjuia trecătoarea formată de râul Turcu. Primul castelan, conform listei expuse întruna din sălile stabilimentului, este Nicolaus Gothard, amintit începând cu anul 1395. Imediat după castel în amonte se găsesc clădirile fostei vămi care astăzi adăpostesc un muzeu. În faţa vămii există un platou delimitat de urmele a două ziduri ce tăiau valea transversal şi care marcau zona tampon de trecere  dintrun ţinut în celălalt.  La marginea platoului sub stânci există o nişă săpată în piatră, în paza unei cruci, care a adăpostit caseta cu inima reginei Maria, adusă în anul 1940 de la domeniul ei din Balcic, casetă ce se află din noiembrie 2015 la castelul Pelişor de la Sinaia, după ce în anul 1968 a fost dusă la Muzeul de Istorie al României. Castelul Bran a fost primit în dar de către regină, din partea braşovenilor, în anul 1920. Se pare, totuşi, că la
celebritatea castelului a contribuit mult şi povestea fantastică a lui Bram Stoker despre contele vampir Dracula a cărei reşedinţă a fost aleasă de autor aici. De pe platou, pleacă un traseu de drumeţie care atacă pieptiş stânca, urcând pe culmea 

Măgurii, şi o străbate în întregime până la Gura Râului la Zărneşti. Efortul urcuşului este răsplătit de unghiul favorabil oferit pentru fotografierea castelului şi de  belvederea cu deschidere spre toată valea, către Moeciu de Jos, Moeciu de Sus, Şimon, până la cocaţatul cătun Drum al Carului. Creasta este împădurită spre depresiunea Bârsei şi plină de fâneţe către satul Măgura. Pe ici pe colo apar nişte "hodăi". Hodăile, case  de vară, risipite pe coaste de deal ţin de adapost  gospodarilor care vin la coasă , întorsul şi strânsul fânului. Căpiţele de fân rămân grăniceri ai crestei până târziu în toamnă când turmele coboară pentru iernat şi fiecare gospodar îşi primeşte oile în ogradă. Pe ici pe colo mai este câte o gospodărie unde oamenii sălăşuiesc continu: "colibaşii" . 

Am stat puţin de poveşti cu o bătrâna munteancă , stăpâna unei gospodarii aflată sub o buză de deal, unde  îşi ducea traiul  cu bărbatul. Din discuţia cu ea am reţinut doar că pe lângă orătăniile obişnuite ale unei curţi ţarăneşti aveau şi un număr de vaci care le asigura o parte din hrana zilnică. Pentru foc, vreascuri erau suficiente în pădure. Când am întîlnit-o nu ştiam ce caută la marginea pădurii cu o bucată de frânghie pe umăr. Cu aceasta lega mănunchiul de crengi pentru a-l transporta mai uşor. Pentru alte alimente cobora cale de o oră în satul Moeciu de Jos pe valea Turcului. Acest moment se întâmpla cu mai mulţi ani în urmă.   

     O potecă, de ajuns mai uşoar pe culme, pleacă din Predeluţ, fost cătun, azi parte a Branului. Predeluţul se întinde în avalul râului, dincolo de parcul central, la poalele Măgurii. Poteca pleacă din dreptul unei foste cabane şi urcă şerpuind pe o limbă de deal despădurită unindu-se pe culme cu prima.

     Am început să cuceresc această lume  la inspiraţie. Prima data m-a atras, zărită din depărtare, o  şa despădurită din centrul Măgurii strînsă între nişte formaţiuni stîncoase promiţătoare  ca posibile locaţii a unor cetăţi uitate de vreme şi am atacat-o frontal. Am stabilit un prim popas la poale, loc unde m-am oprit şi în alte drumeţii, lângă un izbuc. Rămân minunat în faţa naturii cum a putut să facă ca un şuvoi bogat în apă să iasă de sub un colţ de stâncă  ca să înveselească copacii din împrejur. Aproape de culme a trebuit să mă opresc pentru că ar fi trebuit să trec printr-un pasaj de pădurice deasă iar pe drumul până aici urmele trecerii mistreţilor erau evidente ca şi posibilitatea să te întâlneşti cu ei.  Şi pentru că eram şi cu Andra am renunţat la tentativă, pentru o baie de verde şi soare. La a doua încercare am reuşit să ies în creastă, cu o schimbare mică a traseului, descoperind  totodată şi o porţiune dintro potecă turistică marcată ce venea dinspre Predeluţ. Ajuns sus eşti răsplătit cu frumeseţea vederilor ce pot să ţi se deschidă, în funcţie de unde te poziţionezi, spre Bucegi, spre Piatra Craiului, spre satele Măgura şi Peştera sau spre Ţara Bârsei. În plus am găsit şi urmele unei cetăţi despre care, însă, nu am găsit informaţii,  acum când toate locurile cu potenţial istoric sunt inventariate. Nu cunosc motivul. Până am să descopăr ceva note despre această cetate, despre care sunt aproape sigur că a fost cercetată, am să o numesc ”Cetatea Măgura”, după satul care se desfăşoara sub culme.

 Început de martie 2019; am achiziționat cartea istoricului Constantin Rezachevici – Constantin Brâncoveanu  ZĂRNEȘTI 1690. Nu mă așteptam ca acest subiect, bătălia de la Zărnești, să fi fost cercetată în detaliu. Printre multe altele se pomenește: ,, De o parte și de alta a cetății Bran, pe cele două înălțimi acum împădurite, de la est și vest, care o domină, se aflau de asemenea două fortificații imperiale de strajă, ale căror urme sunt încă vizibile. Una din aceste fortificații, cea din pădurea de azi a cetății (879 m) sau cea de pe Măgura (1145 m), dacă nu cumva e vorba de o altă ,,palancă” situată în mijlocul trecătorii, despre care amintește cronica lui Silahdar Findiklili Mehmed Aga, a fost atacată de oștenii lui Thököly și ai lui Brâncoveanu la 26 iulie/5 august 1690.”