Ieşind din Piatra Neamţ, către Bicaz şi Cheile Bicazului, se ajunge imediat în satul Bistriţa, al cărui nume este împrumutat de la râul care curge în apropiere, unde se păreseşte şoseaua la dreapta pe un drum secundar care după vreo 2 Km dă în poarta mănăstirii Bistriţa.
Prin tradiţie se spune că pe vremea lui Petru I Muşat (1375-1391), s-a ridicat aici un schit de lemn. Pe acest loc, Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușatinul, domnitor al Moldovei, la 1400, anul înscăunării sale cu sprijin din partea lui Mircea cel Bătrăn , începe ridicarea unei biserici de piatră pe care o termină în 1402. Tot atunci s-au ridicat două case cu chilii, din lemn şi o casă domnească din piatră, toate acestea lăsând urme pentru arheologi.
Al doilea ctitor al mănăstirii este Ştefan cel Mare care construieşte turnul clopotniţă pe la 1498.
Al treilea ctitor este Petru Rareş care la 1538, reface biserica distrusă de turci, zidurile de apărare, casa domnească a lui Alexandru cel Bun, construieşte turnurile poartă şi o casă pentru “Şcoala domnească”. Petru Rareş este legat de această mănăstire deoarece aici şi-a găsit refugiu când a pierdut domnia la 1538.
Al patrulea ctitor, Alexandru Lăpuşneanu, termină lucrările lui Petru Rareş la 1554 dând forma mănăstirii pe care o vedem şi astăzi.
Ca necropolă a familiei domnitoare găsim aici mormintele ctitorilor Alexandru cel Bun (decedat la 1432) şi Ana doamna (decedată la 1418), a doua sa soţie, cunoscută ca nume și de Neacșa, posibilă fiică a lui Mircea cel Bătrân (3), şi deasemenea a doi copii a lui Alexandru cel Bun, Roman şi Vasilisa. Prima soție a lui Alexandru cel Bun a fost Margareta, catolică de religie, cu care era căsătorit de înainte să ajungă domnitor și căreia i-a ridicat biserica catolică din Baia unde a și fost înmormîntată (3). Alexandru cel Bun a mai avut încă două soții, pe Ringala și Marina. Tot în această biserică îşi găsesc odihna doi copii a lui Ştefan cel Mare , Alexandru (decedat la 26 iulie 1496) şi Ana (decedată la 23 noiembrie 1499) precum şi doamna Maria (decedată la 31 iulie 1542), soţia lui Ştefan vodă Lăcustă (1538-1540).
Tot Alexandru cel Bun este ctitor şi al primului așezământ al mănăstirii Moldoviţa, care se află la un sfert de oră de mers pe jos de cel actual și unde găsim ruinele unei biserici, în jurul căreia s-a dezvoltat prima aşezarea călugărească cunoscută sub numele de Mănăstirea Moldoviţa. Din cauza unor ploi puternice, în sec.XVI aşezământul lui Alexandru cel Bun s-a prăbuşit. Prin grija domnitorului Petru Rareș s-a ridicat noua biserică, cea pe care o admirăm astăzi.
Bibliografie:
1. Broşură de prezentare - Mănăstirea Bistriţa
2. ARHITECTURA ROMÂNEASCĂ VECHE - Cristian Moisescu
3. C. Gane – Trecute vieţi de doamne şi domniţe
4. C. Cihodaru – Alexandru cel Bun