Mănăstirea Corbii de Piatră trebuie să fie vizitată.
Începuturile mănăstirii Corbii de Piatră nu se cunosc prea bine. Cert este că prima atestare documentară este din 23 iunie 1512. La această dată mănăstirea era redeschisă de monahia Magdalina, Muşa ca 
fiică şi soţie de boier, propietara moşiei de la Corbi şi mătuşa Voievodului Neagoe Basarab. Deschiderea unei manăstiri prin tradiţie se făcea de un călugăr, deci această mănăstirea exista şi din anumite motive a fost lăsată de izbelişte până la iniţiativa monahiei Magdalina.
Mușa s-a călugărit , puțin înainte de 1506, iar în 1512 închină mănăstirea Corbii de Piatră lui Neagoe Basarab ca să devină mănăstire domnească, ea și cu călugărițele retrăgându-se la o altă mănăstire (poate Cornet sau Valea) (2).
„Corbii de Piatră este locaşul cu cea mai veche pictură din Ţara Românească.” (1)
„Existenţa în biserică a două sfinte altare pe un singur naos este unică la noi în ţară.” (1) „...monastirea Corbii de Piatră este prima monastire de călugăriţe înfiinţată la noi în ţară...” (1)
În fig. 1 se distinge de la stânga la dreapta: peretele naosului, intrarea în pronaos şi trapeza (sala de mese). Peretele naosului, în care se afla o uşă şi două ferestre mici, s-a prăbuşit în secolul al XIX-lea şi a fost refăcut din blocuri de piatră cu mortar. Pronaosul a fost săpat în stâncă în 1814 fiind extins şi peste o parte din trapeză. În urma unor sondaje arheologice şi a urmelor rămase în stâncă deasupra ferestrelor naosului s-a tras concluzia că a existat un pronaos construit din lemn în faţa zidului nou construit. Între pronaos şi naos s-a decupat o uşă şi o fereastră. Trapeza, unde se distinge zona unui horn, era închisă de o construcţie de lemn.
În fig. 2 şi 3 se văd cele două abside ale celor două altare . Cele două mese liturgice vechi flancate de nişte măsuţe pentru proscomidie (locul unde preotul pregăteşte painea şi vinul pentru împărtăşanie) sunt săpate în stâncă. În prim plan apare masa liturgică nouă, cioplită în gresie în secolul al XIX-lea, parte a pilastrului sau a peretelui despărţitor care a fost dărâmat şi a cărui amprentă a rămas pe perete şi tavan. Absida din dreapta are şi o umivalniţă (vas de piatră pentru apă, cu scurgere direct în pământ) alimentată pe vremuri, de un fir de apă ce se prelingea din stâncă. Podeaua altarelor mai înaltă decît cea a naosului pe înălţimea a două trepte delimita cele două zone. Catapeteasma din zid a fost construită tot la începutul secolului al XIX-lea. Tot în acest secol pe platforma îngustă din faţa bisericii se ridică o clopotniţă din lemn cu un paraclis mutată la sfârşitul secolului XX mai jos în curte. Astfel, biserica primeşte o formă mai cunoscută noilor credincioşi şi devine biserică de mir (unde se poate îndeplini Taina sfântului mir).
Cum se urcă, din drum, spre biserică se observă un ciot de stâncă cu urmele unor trepte și a unor mici bazine săpate în ea (vezi galeria de imagini). Se povestește, neadeverit până acum arheologic, că ar fi fost un altar dacic. În partea sudică a masivului de gresie se vede în perete un șanț orizontal și mai multe găuri, care împreună spijineau structuri de lemn ce formau, cu mult timp în urma, chiliile călugărițelor. La baza peretului este săpată o încăpere joasă cu vatră de foc, vatră descoperită în urma unui sondaj arheologic săpat perpendicular pe această încăpere (2). Mai jos, de această încăpere, pe pantă se observă o cruce de mormânt de la 1900 (2). Pe această suprafață a existat un cimitir medieval.
Referitor la pictură este de remarcat că toate textele sunt scrise exclusiv în limba greacă. În Deisis apare un fragment de text evanghelic din Ioan.(3) În Întâmpinarea la Templu, profetesa Ana ţine în mână un rotulus desfăşurat cu un text grecesc.(3) În Schimbarea la faţă se mai păstrează câteva litere din inscripţia scrisă în greceşte.(3) Toate aceste exemple accentuează prezenţa influenţei bizantine în iconografia acestei biserici şi o plaseză în timp la sfârşitul secolului al XIII-lea, prima jumătate a secolului al XIV-lea, înaintea bisericii domneşti de la Curtea de Argeş unde avem inscripţii în greacă şi slavonă. Trist este faptul că de la apariţia studiului cercetătoarei Carmen Laura Dumitrescu în 1975 şi până astăzi pictura şi-a continuat procesul de degradare. Nu am atașat fotografii cu subiectele pomenite pentru că s-ar distinge greu imaginile din ele. M-am bucurat că în lucrarea Conf. Univ. Dr. Ecaterina Cincheza-Buculei – Corbii de Piatră Studiu Interdisciplinar, găsim fotografii făcute în biserică, bază de date pentru o posibilă refacere a picturii murale, de claritate ridicată.
Rămâne, totuşi, o întrebare: de ce altar dublu?
S-au căutat analogii în primul rând în Cappadocia fostă provincie romană din estul Anatoliei (Turcia), bogată în monumente rupestre creştine de artă bizantină, ce sunt datate în perioada secolelor VII- XII (2). Unele dintre vestigii erau dedicate vieţii monastice de tip anahoretic (vieţuire pustnicească). Totuşi în ceea ce s-a găsit, unde apare un altar cu două abside naosul este împărţit în două printr-un şir de pilaştrii, una dintre părţi cu absida corespunzătoare având rol de capelă funerară. Autorii lucrării pomenite au mai căutat vestigii ai artei bizantine sub formă de schituri rupestre sau bisericuţe-schituri zidite cu altar dublu în Bulgaria şi Macedonia, majoritatea datate sfârşitul secolului XIII începutul secolului XIV. Asemănări s-au găsit dar nu identitate.
Povestea nu se încheie aici. Gard în gard cu ograda bisericii, spre sud, se află găspodaria unei localnice binevoitoare, care se oferă voluntar să prezinte restul de urme, legate de vechea mănăstire, aflate în prispa ei. Astfel aflăm de o cristelniță săpată în gresie, folosită pentru botez, când din diverse motive acest ritual nu se putea desfășura în biserică , de un pârâiaș, ce era folosit de obștea mănăstirii la spălat. În plus aflăm și de uriașul de piatră adormit în peretele masivului de gresie. Prin bunăvoința gazdei am avut prilejul să fotografiem și interiorul casei, specific acestei zone. Probabil, se găsesc ceva urme și în gospodăria situată la nord de biserică, aflată în umbra masivului de gresie.
În stânga bisericii, se află un făgăș pe care urcă o potecă pe platoul care se vede deasupra stâncii și unde se găsește o cruce de pomenire a părintelui Nechifor de la 1761/1762. De sus se deschide perspectiva asupra întregii văi a râului Doamnei și a satului Jgheaburi. Mai jos de mănăstire, lângă drum, se află altă cruce de pomenire (1789/1790): “Vasile, Sintion, Mariniia <!>, Ion cu tot neamul lor” (2).
Bibliografie
1. Broşura de prezentare Corbii de Piatră - adevăr legendă
2. Mănăstirea Corbii de Piatră file de istorie - prof. Ion Ilinescu, ierom. Ignatie Gorunescu
3. Carmen Laura Dumitrescu – Biserica rupestră Corbii de Piatră, cel mai vechi ansamblu de
pictură - cunoscut astăzi – din Ţara Românească
4. ARHITECTURA ROMÂNEASCĂ VECHE - Cristian Moisescu
5. Dragoş Măndescu, Constantin Bărbulescu - CÂTEVA CONCLUZII DESPRINSE DINTR-UN SONDAJ
ARHEOLOGIC LA MĂNĂSTIREA CORBII DE PIATRĂ
6. Conf. Univ. Dr. Ecaterina Cincheza-Buculei – Corbii de Piatră Studiu Interdisciplinar