“Cel mai vechi monument istoric al oraşului Braşov, îl constituie biserica Bartolomeu. Construirea acestui important vestigiu a început intr-o perioada în care Ţara Bârsei se afla sub o puternică influenţă a ordinului cavaleresc german, deci prin 1225. În aceea perioada Bartolomeu era practic centrul oraşului , centru din care şi astăzi se face legătura cu cele mai importante zone ale Ţării Bârsei.

În urma distrugerii de către mongoli , în 1241, a bisericii Bartolomeu, aceasta a fost reconstruită patru decenii mai târziu în stilul călugărilor cistercenzieni a şantierului din Cârţa (jud. Sibiu), ca bazilică cu trei nave.

 Biserica a suferit de-a lungul timpului , multe alte distrugeri datorate în 1421 asalturilor armatelor turceşti, aflate sub comanda sultanului Murad al  II lea, în 1458 datorită armatelor lui Vlad Ţepeş, apoi în 1529 a celor conduse de Petru Rareş, ultimile fiind produse de armatele lui Gabriel Bathori în 1611.  “

    Prezentarea de mai sus  se află la intrarea nouă în biserica Bartolomeu, căci cea veche care dă spre dealul Şprenghi nu mai este folosită de mult.  Cred că administraţia bisericii s-a gândit destul de mult în a sintetiza în câteva fraze evenimentele istorice care au afectat sau au contribuit la transformarea în timp a acestui lăcaş de cult. Acest rezumat  este un bun punct de plecare pentru mine în aflarea trecutului oraşului. Bisericile şi mănăstirile, care prin menirea lor conservă istoria, constituie  izvoare de informare istorică la îndemână .  Prezenţa acestei biserici aici denotă că în jurul ei era o comunitate mai importantă căci în caz contrar ar fi fost ridicată numai o capelă.

     Alături pe dealul Şprenghi, terminaţia colinei ce vine dinspre Warthe de-a lungul pârâului ce coboară de la Pietrele lui Solomon,  arheologii au găsit mărturii a mai multor epoci istorice, începând cu perioada bronzului, cultura Schneckenberg, şi până în evul mediu, perioadă evidenţiată de  o cetate ,  distrusă în urma invaziilor tătare şi turce. În spatele dealului până la sfârşitul secolului XIX existau nişte lacuri pomenite de Sextil Puşcariu în monografia lui despre Braşov.

Iniţial cetatea, posibil mai veche de sec. XII-XIII (4), era de pământ cu şanţ şi val de apărare (schiță expusă la Muzeul Județean de Istorie Brașov). După venirea saşilor a fost ridicată aici o fortificaţie de piatră, sfârșitul secolului XIII, secolul XIV. În 1421 cetatea a fost distrusă complet de către turci pe vremea când în Ţara Românească domnea Radu al II-lea,  înscăunat cu ajutor turcesc. Dan al II-lea rivalul său, altfel văr după tată – Dan I, părintele său, a fost fratele lui Mircea cel Bătrân -, era susţinut de regatul maghiar. Acest lucru explică intrarea cetelor turceşti, conduse de beii Dunării, împreună cu Radu al II-lea, la Braşov, care poate îi oferise adăpost fugarului de os domnesc. Peste ceva timp, Vlad Ţepeş vine şi el într-o expediţie de pedepsire a  negustorilor braşoveni cu care era în conflict. După bunul său obicei a înşiruit de-a lungul dealului  mai multe  ţepe pentru cei pedepsiţi. Conflictul cu braşovenii era ceva mai vechi de prin 1452, de pe vremea domnitorului muntean Vladislav al II-lea şi a lui  Iancu de Hunedoara care susţinea negoţul braşovean. Regatul maghiar l-a amenţiat pe Vladislav, cu confiscarea celor două vechi posesiuni ale domnilor Ţării Româneşti, Amlaşul şi Făgăraşul, dacă înfrânează libertăţile negustorilor braşoveni în Muntenia. Ce a mai rămas din cetate a fost distrus în epoca modernă prin exploatarea carierei de calcar deschisă aici. Un mic contur din zidul de fortificaţie şi o parte din baza unei construcţii dreptunghiulare, din care astăzi se mai văd cam  8 m din lungime, posibil fundaţia unei capele cu hramul Sf. Iacob (construcția este așezată pe direcția S-N nu pe    E-V), au rezistat vremii, ascunse sub vegetaţie. Prezența Sf. Iacob nu este singulară la Brașov, prof. univ. dr. Nicolae Ion  a atras atenția că între statuile exterioare Bisericii Negre, se află și cea a Sf. Iacob cu insemnele pelerinului, toiagul și scoica. În țară, Biserica Bărația din Câmpulung, cu hramul Sf. Iacob, este cea mai importantă pomenire a cestui sfânt.  Au fost 3 etape de construcție: întâi cetatea, a cărei zid avea o lățime de 1.8 m,  apoi  construcția rectangulară și la urmă turnul, cucerit în 1529 de Petru Rareș, și care suprapune construcția rectangulară (vezi planul). ,, Peste două zile, Prejmerul cădea în mâinile lui Rareș, peste încă o zi începea asediul Brașovului; la 29 octombrie bastionul cel mare al cetății cădea în mâinile lui, fiind apoi dărâmat din temelie; în ultima zi a lunii încă un turn, de lemn, a căzut sub loviturile oastei lui Rareș. … Tratatul s-a încheiat la 3 noiembrie, sub zidurile cetății…(7).”  Construcția rectangulară măsurată în timpul săpăturilor arheologice din 1956-1957, avea 10.5 x 7 m, cu o grosime a zidurilor de 0.8 m (1). Partea de sud a construcției rectangulare este parțial distrusă iar cele două colțuri dinspre est ating zidul cetății. Se presupune că s-a folosit piatră din construcția rectangulară pentru a se ridica baza turnului, restul structurii fiind ridicată din lemn (1).  Înainte de aceste săpături arheologice s-au mai făcut săpături în perioada 1936-1937 de către Muzeul săsesc al Țării Bârsei, când s-a pus accent mai mult pe descoperiri din epoca bronzului. Au rămas informații în urma acestor săpături, care nu se pot confirma, că în partea vestică a cetății a existat încă o construcție, direcționată tot S-N, aproximativ rectangulară, deoarece peretele vestic era constituit din zidul cetății, dar mai lungă. Se pare că această construcție a funcționat odată cu cetatea și a dispărut odată cu ea.  În urma cercetărilor arheologice, pe lângă urmele de construcții, s-a descoperit ceramică din epoa bronzului, ceramică provincial romană datată secolulu III și ceramică feudală.

     La poalele dealului apare o construcție de piatră, ce se vede din drum și care nu are legătură cu cetate. Este o construcție modernă, ce a acoperit intrarea unui tunel a fostei cariere de piatră.

,, Important este faptul că pe Șprenghi nu poate fi vorba în nici un caz de o cetate zidită de cavalerii teutoni ci trebuie considerată ca un refugium al populației din orașul vechi în secolele XIV-XV."(1)

Bibliografie:

1. A. D. Alexandrescu și N. Constantinescu - Săpăturile de salvare de pe dealul Șprenghi

2. Nicolae Stoicescu – Vlad Ţepeş

3. Planul cetății de pe Dealul Șprenghi - Muzeul Județean de Istorie Brașov

4. Florea Costea – Repertoriul arheologic al județului Brașov

5. Lista Monumentelor Istorice (Cod BV-I-s-B-11258)

6. Klaus Herbers, Dieter R. Bauer – Der Jakobuskult in Ostmitteleuropa

7. Ștefan S. Gorovei – Petru Rareș